Presa din Italia a aflat că Ștefan Radu și Claudio Lotito, patronul lui Lazio, se vor așeza în următoarele zile la masa negocierilor. Fostul mare fundaș ar putea lua o decizie extrem de importantă în privința viitorului său.
Pe 28 mai, înaintea unui meci cu Cremonese, Ștefan Radu și-a luat adio de la fanii lui Lazio Roma. Românul s-a dus, cu un nod în gât, în fața galeriei și a început să plângă. Duelul Lazio – Cremonese a fost ultimul pe care Radu l-a disputat pe Stadionul Olimpic din Roma, care i-a fost ca o casă în ultimii 15 ani.
„15 ani de bătălii cu vulturul pe piept. Un luptător, unul dintre noi! Ștefan Radu, cu Lazio pentru totdeauna”, au transmis fanii lui Lazio, pe bannerele afișate în peluză la meciul cu Cremonese.
Ștefan Radu nu doar că s-a despărțit de Lazio în această vară, ci a renunțat la cariera de fotbalist. Ajuns la vârsta de 36 de ani, fundașul a ajuns la concluzia că a venit timpul să își agațe ghetele în cui.
Însă, revenind la Lazio, clubul din capitala Italiei nu dorește să îl lase pe Ștefan Radu să revină în România. Fostul apărător e dorit în continuare în preajma lui Lazio, iar patronul Claudio Lotito i-a pregătit inclusiv o propunere în acest sens.
Ziariștii italieni de la Corriere dello Sport au aflat că Lotito și Ștefan Radu se vor așeza la masa negocierilor în următoarele zile, iar românului îi va fi propus un post în conducerea clubului. Radu ar urma să devină manager și va trebui să facă legătura între conducerea administrativă și cea tehnică.
Potrivit sursei citate, antrenorul Maurizio Sarri și-a dat deja acceptul pentru ca mutarea să se facă, iar acum totul depinde de Ștefan Radu.
În unul dintre ultimele interviuri pe care le-a acordat în Italia, Ștefan Radu le-a lăsat de înțeles jurnaliștilor că și-ar dori să rămână în continuare alături de Lazio.
„Poate că singurul lucru care nu-mi va lipsi este cantonamentul de vară. Le-am spus deja băieților că la vară îi voi vizita în cantonament îmbrăcat în haine de civil”, declara Ștefan Radu, pentru Corrieredellosport.it, în luna mai.
Pe 30 mai, la doar două zile după ultimul meci jucat pe Olimpico, Ștefan Radu a oferit un interviu emoționant pentru ProSport. El a vorbit despre rolul pe care familia l-a avut în cariera lui, după care și-a îndreptat gândul spre Dinamo și România.
Însă, printre altele, el a fost întrebat și despre planurile de viitor pe care le are. Ștefan Radu a spus că va lua o decizie abia după ce se va bucura de o scurtă vacanță:
„Și aici, în Italia, mi-au adresat întrebarea asta (n.r. – ce va face în continuare?). Uite, acum, merg în vacanță și o să reflectez, o să mă gândesc ce vreau să fac. Eu am fost și foarte concentrat pe fotbal, hotârât să nu mă gândesc niciodată la ce va fi, pentru că automat aceste lucruri te distrag. Am zis când o fi termin și, după, o să vedem”, a declarat Ștefan Radu, pentru ProSport.
426 de meciuri a jucat Ștefan Radu pentru Lazio, în care s-a făcut remarcat, printre altele, cu 8 goluri și 21 de pase decisive. Porecla sa de pe Olimpico este „The Boss”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER